Anul asta am fost in Apuseni pentru a sarbatori cum se cuvine ziua internationala a muncii (1 mai). Am fost fascinata de diversele tipuri de muschi din acele paduri. A fost un concediu fain si adrenalitic. Va povestesc doar o intamplare, extrasa aleatoriu.

2 mai, traseu pana la izbucul Galbenei, cu trecere pe la casacade. O buna parte din traseu se desfasoara pe stancile de pe marginea raului. In unele zone aveai unde sa pui si picioarele, in altele te bazezi mai mult pe mainile bine ancorate de cablurile metalice prinse de stanci. Mentionez ca ploua, deci stancile erau si ude.

Am pornit foarte increzatoare: "Sunt crescuta la munte si urcata in copaci, cat de greu poate sa fie?".
Pe la mijlocul traseului imi ziceam: "Hai ca poti, trebuie sa inaintezi, doar nu vrei sa te intorci pe unde ai venit!".
Cu 20 de metri inainte de finalul celei mai dificile zone (perete ud, cu burta, pe care nu aveai cum sa iti sustii picioarele, baza era exclusiv in maini) mi-am zis: "Ma opresc putin sa imi odihnesc mainile.". Dupa 10 secunde imi dau seama ca imi tremura picioarele ca in trenuletul de la DisneyLand. Corpul meu era usor panicat. Respir putin, caut cu picioarele loc de sustinere... nimic. Imi fac putin curaj si incercand sa mai inaintez alunec si raman atarnata de cablu doar cu palmele.

Prietenul meu (care s-a dovedit foarte curajos) era cu 3 metri mai in fata si in timp ce eu vedeam doar zidul imi spune: "Stai acolo" - si am stat, apoi "Sari" - si mi-am dat drumul. El se aruncase in apa pentru a diminua riscul de a ma lovi de pietre si de a fi luata de apa.

Dupa faza asta am mers 3 ore uzi prin padure. Uimitor este ca nu am racit, iar singurele urmari fizice au fost cateva pete vinete pe picioare, dar fara durere - presupun ca apa rece a ajutat :)