Frica e un sentiment pozitiv... de cele mai multe ori. Sigur, ma puteti contrazice spunand ca frica te poate face in unele cazuri sa nu actionezi, dar aici intervine partea interesanta legata de frica. Pe mine frica ma face tocmai sa actionez. In acest moment in mintea mea frica e de doua tipuri: spontana si continua. Frica spontana apare alaturi de elementul surpriza, cand sansele sunt mai mari ca reactia sa fie una de blocare a recatiilor. Al doilea tip de frica modeleaza, modifica in mod foarte usor de recunoscut comportamentul.

M-am gandit un pic si cred ca cea mai mare frica a mea este cea de singuratate. Nu ca as locui singura o perioada (cu toate ca nu putem elimina total apropierea fizica din ecuatie), este vorba de sentimentul ca nu mai e nimeni care sa simta la fel ca mine. Evident nu am pretentia ca o persoana sa simta tot ce simt eu, dar pot regasi franturi din trairile mele in diferite persoane. Asa se nasc diferite graduri de relatii interpersonale: de la cunoscuti in tren cu care imparatasesti aceasi opinie asupra mizeriei, continuand cu prieteni care iti inteleg nevoia de a bea vin, pana la sufletul pereche care simte cand ai nevoie de cineva care sa iti asculte tacerea.

In afara de parintii mei foarte sociabili care m-au crescut in acelasi spirit (si carora le multumesc pe aceasta cale), cred ca aceasta frica m-a facut sa fiu o persoana agreabila si simpatica (pentru unii mai mult decat pentru altii). Incerc sa imi formez o retea cat mai extinsa de cunoscuti, din surse cat mai diferite pentru a avea tot timpul spatele acoperit. Nu incep relatiile cu oamenii avand acest "plan" in minte, se intampla natural pentru ca reactia la frica este mai degeraba inconstienta, intrata intr-un reflex.