In jobul meu de cercetaror folosesc foarte des tehnici proiective care au rolul de a extrage informaii din mintea oamenilor, informatii care sunt mai greu de exprimat direct. Un joc proiectiv care mie imi place in mod desosebit este asocierea cu animale. Principiul este destul de simplu: daca ar fi sa ne imaginam ca persoana / marca X se transforma intr-un animal, ce animal ar fi?

Acum cateva minute, nu am eu stare si il intreb pe Chris: Eu daca as fi un animal, ce animal as fi? Va rog sa va luati cateva secunde si sa incercati sa raspundeti la aceasta intrebare, de dragul comparatiei (daca vreti si sa imi spuneti m-ar bucura tare mult).

Revenind la Chris, imi raspunde (cu o oarecare frica in glas): Un purice - mic, negru, galagios, caruia ii e foame tot timpul, care musca si suge sangele si te face sa te lovesti singur cand incerci sa scapi de el / sa il omori.

Destul de similar cu cel din desene animate.

Am un moment de usoara confuzie in interpretarea acestei asocieri...

Singurul joc pe calculator care m-a prins in mrejele sale si pe care l-am terminat este Syberia (I si II). Asta s-a intamplat acum cativa ani (cred ca 5), cand mi-am cumparat calculator. Punctele forte care m-au atras la acest joc sunt lipsa violentei, necesitatea folosirii creierului pentru rezolvarea misterelor si grafica foarte interesanta.

De curand am descoperit un alt joc similar, creat de acelasi creier (Benoit Sokal), Sinking Island. Nu cred ca are sanse sa ma prinda la fel pentru ca personajul principal e un tip si e mai greu sa ma regasesc. Va spun dupa ce ma mai joc putin :)

A fost odata (acum 9 ani) ca niciodata, ca daca n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, un grup de liceeni care vroiau sa colinde profesorii in Ajunul Craciunului. Nu le-a trebuit mult ca sa treaca de la idee la fapt. Si de atunci in fiecare an fac acelasi traseu (+/- cateva case), ureaza an mai bun si servesc din bucatele pregatite special pentru colindatori de catre gazdele primitoare.



Dupa cum v-ati prins deja, eu fac parte din acest grup. Colindatul a intrat in traditie pentru mine. Sarbatoarea parca e ciobita daca nu merg cu colindul macar la o casa. In primii ani aveam 3 tipuri de colindat:
1. pe la profesori - cu gasca mare, chitaristi, vocalisti si consumatori de prajituri :)
2. pe la case instarite / de Bucuresteni prin Comarnic si Breaza - in grup restrans, doar chitaristii. Recunosc, partea asta era pentru bani. Ne simteam bine sa intram prin vile magnifice, sa vedem diverse tipuri de oamneii (unii mai dubiosi ca altii) si sa vedem in ochii lor ca sunt de fapt tot oameni care apreciaza lucruri simple precum o colinda calda.
3. pe la parintii nostrii si la profesorul de chitara (Florin Birsan) - sa nu uitam ca datorita lor am ajuns asa mandrii colindatori.

Intre timp am ramas doar cu colindatul pentru suflet. Chiar daca in fiecare seara aveam alt grup tinta, elementele pline de farmec sunt aceleasi: La poarta strigat in cor PRIMTI COLINDATORII! In casa dat haine goase jos, dezvelit si acordat chitari in timp ce mai povestim ce s-a intamplat in ultimul an. Cantatul colindelor (intre 3 si 10, in functie de atmosfera din casa) cu pauza de prajituri si bautura (preferata mea pentru aceasta ocazie fiind tuica fiarta cu piper si mult zahar).

Mai nou, de cand am termiant facultatea, tehnologia s-a infiltrat si aici. Pe la casele mai indepartate mergem cu masina. In unele situatii nu mai strigam la poarta, ci sunam pe mobil si pe un ton calm anuntam ca am venit sa colindam. Acordatul chitarilor este asistat de mici aparate care eficientizeaza procesul.

Daca o tinem tot in ritmul asta tare mi-e teama ca in viitor o sa ne inregistram, punem pe YouTube si trimitem link catre toate casele care vor fi, evident, online. Ma bazez totusi pe generatia care inca mai considera abordarea face-to-face ca avand un impact de neinlocuit.

Pana una alta va urez tuturor S-aveti multe seri frumoase, ca seara de asta seara si ca ziua de maine! La Anu' si La Multi Ani!

Acum ceva vreme (mai exact pe 18 noiembrie 2007) am fost la concert Aura Urziceanu si AG Weinberger. Chiar daca am fost singura (Chris avea varsat de vant si era blocat la vatra, iar alti doritori nu am gasit - pierderea lor/voastra :P ) m-am simtit super bine. Un spectacol de suflet, organizat de oameni profesionisti.

Introducerea in atmosfera a fost facut de niste gimnasti care au zburat legati de inele si funde: impresionant.

Apoi a venit pe scena EL: piele neagra mulata, palarie mistificatoare, apasatoare si... prelungirea lui - chitara. Mi-a placut foarte mult ca era dependent de public. A cantat nu numai pe sufletul lui, dar si in functie de ce a simtit de la noi. Asa ca, orice ati asculta dupa ce ma cititi ( :P ) nu o sa fie la fel de fain ca experienta "in direct".

Reactia spontana la interactiunea cu stilul Joaquin: hi hi hi, ce caraghios e! Chiar m-a distrat si am senzatia ca nu asta e efectul pe care vroia sa il produca.

Puncte tari: tipul e dragut, la fata (cred, cel putin parea din sectorul J :P ). Simtul ritmului e evident, mai ales la baietii de la percutie care mi-au atras atentia prin dexteritatea palmutelor, daca ma intelegeti ;)

Puncte slabe: intarzierea - trebuia sa inceapa la 19:00, au pus afis va fi la 19:30 si au inceput pe la 20:00. Sonorizarea - s-a mers pe principiul "nici un minut fara microfonie". Nu stiu exact daca asa trebuia sa fie, dar vorbele cantate / tipate de artistii spanioli nu era de inteles si asta nu pentru ca nu as intelege limba, pur si simplu nu era de inteles modul in care articulau cuvintele. Miscarile picioarelor de nota 10, rapide si impresionante, dar tocurile si colantii parca nu imi inspira o masculinitate atractiva.

Concluzii: Cred ca tinta lor era expriamarea pasiunii si nu le-a iesit astfel incat sa ajunga si la mine.

Recomandari: Tot AG e cel mai tare (revin cu un post special despre el).

Ma tot gandesc in ultima vreme la ce imi doresc eu pe termen scurt, mediu si lung. Dorintele marunte (ceas de mana, laptop... ati prins ideea) le consider usor realizabile. Pana acum m-am axat pe realizarea acestora pentru a-mi defini succesul. A doua categorie de dorinte sunt cele foarte importante pe care momentan le vad urcand pe axa realizate sau cu al caror status m-am obisnuit: plan profesional cat de cat definit, liniste in familie...

Prin nu stiu ce minune (care cred ca se numeste maturizare in definitia altora) am inceput sa nu mai fiu multumita doar cu implinirea acestor "maruntisuri". Trecand direct la dorinte arzatoare ma confesez voua ca imi doresc nespus de mult o casa: garsoniera, apartament, vila, cort mai rezistent :), ceva pe care sa il personalizez dupa bunul meu plac si pe care apoi sa il numesc cu toata deschiderea ACASA. Imi imaginez ca nu doar un act de proprietate si un design interior imi ofera aceasta stare de acasa, dar sper ca ajuta.