Motto (cum bine a zis o colega de birou): Oricum murim!
Evenimente mai putin fericite din viata mea m-au facut sa ma gandesc un pic la moarte si la ritualurile pe care le atasam acestui eveniment. Nu ne prea gandim la moarte, oricat ar fi de natural. Cand cineva drag dispare din viata ta de multe ori te ia pe nepregatite. Astfel, cei mai multi oameni se vad in situatia in care nu stiu cum sa recationeze cand cuiva drag i se opreste inima.
Dar nu disperati, suntem atat de inteligenti, incat ne-am gasit solutie si pentru asta. Se numeste terapie ocupationala. Am dezvoltat multe ritualuri care "trebuie" urmate cu strictete. Sunt ritualuri care implica atentia la detalii, organizare, project management. Nu stiu daca exista materiale despre cum se organizeaza o inmormantoare dar cred ca aceasta metoda si-ar pierde din eficienta daca ar exista. Necunoscutul este un element care contribuie considerabil la vindecarea de "nu stiu cum sa reactionez".
Fiecare stie franturi din reguli, fiecare zice cate ceva si project managerul (a se citi organizatorul de inmormantare, pomana, de multe ori persoana foarte apropiata cu decedatulul) se concentreaza pe aceste detalii organizatorice, filtreaza si decide. Asftel se creaza un sentiment de utilitate - fac ceva de bine pentru decedat. Altfel nu prea avem ce sa mai facem, iar sentimentul de neputinta si inutilitate e greu de suportat de unii oameni.
7:00 AM - Outside! My favorite thing! 8:00 AM - Dog food! My favorite thing! 9:30 AM - A car ride! My favorite thing! 9:40 AM - A walk in the park! My favorite thing! 10:30 AM - Got rubbed and petted! My favorite thing! 12:00 PM - Lunch! My favorite thing! 1:00 PM - Played in the yard! My favorite thing! 2:00 PM - Looked out the window and barked! My favorite thing! 3:00 PM - Wagged my tail! My favorite thing! 4:00 PM - Chased a bird out of the tree! My favorite thing! 5:00 PM - Milk bones! My favorite thing! 6:00 PM - Watched my people eat! My favorite thing! 6:20 PM - Table scraps! My favorite thing!
7:00 PM - Got to play ball! My favorite thing!
8:00 PM - Wow! Watched TV with the people! My favorite thing! 11:00 PM - Sleeping on the bed! My favorite thing!
CAT DIARY (with special dedication to my highschool English teacher) Day 983 of my captivity. My captors continue to taunt me with bizarre little dangling objects. They dine lavishly on fresh meat, while the other inmates and I are fed hash or some sort of dry nuggets. Although I make my contempt for the rations perfectly clear, I nevertheless must eat something in order to keep up my strength. The only thing that keeps me going is my dream of escape. In an attempt to disgust them, I once again vomit on the carpet.
Today I decapitated a mouse and dropped its headless body at their feet. I had hoped this would strike fear into their hearts, since it clearly demonstrates what I am capable of. However, they merely made condescending comments about what a 'good little hunter' I am. [Offspring of unwed parents]!
There was some sort of assembly of their accomplices tonight. I was placed in solitary confinement for the duration of the event. However, I could hear the noises and smell the food. I overheard that my confinement was due to the power of 'allergies'. I must learn what this means, and how to use it to my advantage.
Today I was almost successful in an attempt to assassinate one of my tormentors by weaving around his feet as he was walking. I must try this again tomorrow - but at the top of the stairs. I am convinced that the other prisoners here are flunkies and snitches.
The dog continues to receive special privileges. He is regularly released - and seems to be more than willing to return. He is obviously retarded.
Exista unele femei care in loc sa-i faca sa sufere pe mai multi barbati, asa cum e firesc (vezi vaduva neagra), se concentreaza asupra unuia pana il extermina. Acestea se numesc "fidele".
De dimineata am auzit la Radio Guerrilla o mare vorba: Sufar de hiper-optimism. M-a pus pe ganduri. Am zile in care si eu sufar de aceasta "boala". In mod ironic, aceasta suferinta are si efecte negative.
Spre exemplu:
- oamenii carora vrei sa le ridici moralul aratand partea buna a lucrurilor pot crede ca de fapt nu le intelegi starea mai putin buna in care se regasesc;
... maine mai vedem :) Sunt la a doua vizita in Timisoara in ultima luna. La prima "vizionare" am retinut mult verde (parcuri, copaci, miros de iarba proapsat taiata), porumbei si alune glazurate.
De data asta am descoperit liniste si istorie. Istoria prin cladirile foarte vechi, unele restaurate, dar pe care se cunoaste un stil aparte, sofisticat. Multe cladiri arata ca niste castele mai mici si sunt inca folosite ca locuinte. Va dati seama cate printese sunt pe aici? Daca te uiti la oameni din perspectiva asta, nu te mai mira stilul dichisit al domnisoarelor.
Linistea am observat-o pe seara, aproape de centrul orasului am prins momente de liniste totala: masini zero, voci zero, furnale zero. Oras pensiune, cum i-a spus un localnic.
Tot liniste am descoperit si intr-o biserica catolica, dar de data asta sufleteasca: dupa apusul soarelui oamenii ascultau muzica clasica intr-un calm spiritual deloc apasator. Obiceiurile religioase catolice mi se par mult mai apropiate de stilul urban de viata decat cele ortodoxe. Dar detaliez alta data subiectul religie.
Anul asta am fost in Apuseni pentru a sarbatori cum se cuvine ziua internationala a muncii (1 mai). Am fost fascinata de diversele tipuri de muschi din acele paduri. A fost un concediu fain si adrenalitic. Va povestesc doar o intamplare, extrasa aleatoriu.
2 mai, traseu pana la izbucul Galbenei, cu trecere pe la casacade. O buna parte din traseu se desfasoara pe stancile de pe marginea raului. In unele zone aveai unde sa pui si picioarele, in altele te bazezi mai mult pe mainile bine ancorate de cablurile metalice prinse de stanci. Mentionez ca ploua, deci stancile erau si ude.
Am pornit foarte increzatoare: "Sunt crescuta la munte si urcata in copaci, cat de greu poate sa fie?". Pe la mijlocul traseului imi ziceam: "Hai ca poti, trebuie sa inaintezi, doar nu vrei sa te intorci pe unde ai venit!". Cu 20 de metri inainte de finalul celei mai dificile zone (perete ud, cu burta, pe care nu aveai cum sa iti sustii picioarele, baza era exclusiv in maini) mi-am zis: "Ma opresc putin sa imi odihnesc mainile.". Dupa 10 secunde imi dau seama ca imi tremura picioarele ca in trenuletul de la DisneyLand. Corpul meu era usor panicat. Respir putin, caut cu picioarele loc de sustinere... nimic. Imi fac putin curaj si incercand sa mai inaintez alunec si raman atarnata de cablu doar cu palmele.
Prietenul meu (care s-a dovedit foarte curajos) era cu 3 metri mai in fata si in timp ce eu vedeam doar zidul imi spune: "Stai acolo" - si am stat, apoi "Sari" - si mi-am dat drumul. El se aruncase in apa pentru a diminua riscul de a ma lovi de pietre si de a fi luata de apa.
Dupa faza asta am mers 3 ore uzi prin padure. Uimitor este ca nu am racit, iar singurele urmari fizice au fost cateva pete vinete pe picioare, dar fara durere - presupun ca apa rece a ajutat :)
...Nu il simt decat ca pe un concediu. Cu cat am mai adaugat o floare in buchetul vietii (a se citi ani :P) am simtit din ce in ce mai putin sarbatorile pe care le asteptatm cu mai mare bucurie cand eram copil. Poate si pentru ca eram in oras mic, aveam anumite tabieturi pe care le respectam (post, curatenie de primavara, vopsit oua, gatit mancaruri specifice).
Acum doar ma enerveaza oamenii care imi ureaza "Paste fericit alaturi de familie!"... asa ca eu va doresc "Sa aveti cele mai tari oua!"
Imi place foarte mult munca de cercetator pe care o fac. Abordarea calitativa a diverselor probleme imi permite largirea ariei de cunoastere si ma impiedica sa ma plictisesc. Da, principalul beneficiu perceput al jobului de Qualitative Researcher este incidenta scazuta a plictiselii. Cu acest beneficiu vine si riscul de a experimenta lucruri mai putin placute. Cum altfel am ptea sa ne ferim de plictiseala, daca nu experimentand atat pozitiv, cat si negativ? Fara un sistem de referinta esti in imposibiltiatea de a face o judecata comparativa.
Azi e una din zilele care ma ajuta sa imi dau seama cat de reusite sunt celelalte (si nici nu am trecut de pranz). M-am trezit optimista, cu gandul la interviul matinal pe care abia il asteptam. Respondentul: persoana importanta, femeie cu putere. De la inceput mi-a taiat macaroana aruncandu-mi in fata un teanc de foi: "Nu iti permit sa inregistrezi, ia si noteaza". OK, respir si zambesc: "Cum va e dvs. mai confortabil". Am continuat pe stilul: "Asta nu pot sa iti spun. Mai ai si alte intrebari?" Un asa grad de agresivitate tacita mai rar am observat in media mea experienta cu oamenii.
Parea urata pe interior. Asta mi-a fost gandul cand am iesit de acolo. Acum, dupa cateva ore, sper ca poate nu am atins eu coarda care trebuia si ca de fapt doamna poate fi draguta cu alti oameni.
Liceu - cladirea veche necesita reorganizare -> santier langa sala de clasa.
Acasa (la Comarnic) - casa veche + mama activa cu idei multe -> renovare pe tot parcursul locuirii.
Birou - zona Pipera cu potential urias de business + extindere urbana -> santier de la metrou pana la cladirea de birouri + santier in cladire (fiind mai veche nu se potriveste ca stil cu ceea ce urmeaza sa se ridice in jur).
Acasa (Bucuresti) - garsnoiera fara mobila -> cumparat, asamblat si aranjat diverse piese de lemn, metal si plastic.
Metrou (vezi Universitate in perioada asta)...
Drumuri / strazi (de peste tot)... si nu mai zic nimic la capitolul asta.
Anul asta am fost in